Isus le-a răspuns: Pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinăuntru sunteți plini de fățărnicie și fărădelege. Matei 23:27,28

 

    Domnul Isus a purtat un război permanent împotriva ipocriziei. Pentru că acest viciu provoacă o diferență uriașă între aparență și realitate. Ne învață să pretindem ceea ce nu suntem. Iar infiltrată în mediul religios, transformă religia în ceva deosebit de periculos. Poți oferi îndemnuri impetuoase la biserică și totuși acasă să fii un tată nesuferit cu copii tăi. Poți să cânți cu foc în corul bisericii, iar acasă să fii o mamă teribil de rece și vulgară. La ce te ajută să știi câte aripi are un serafim sau câte capete are pardosul din Daniel 7, dacă te comporți mizerabil cu familia ta?

    Ipocrizia fură bucuria și încurajează suspiciunea. „Aoleu, să nu ne vadă cineva!” Ideea acesta a produs o generație de vipere și farisei. Păcătoși specializați să păcătuiască și să nu fie prinși. Însă, poliția spirituală și comitetele nu au scăpat pe nimeni de păcatul falsității. Pentru că microbul care a scăpat o dată de antibiotic, acela e puternic; știe carte.

   E dificil să scăpăm de ipocrizie pentru că bănuim cum se așteaptă alții de la noi să fim și ne comportăm ca atare. Doar puterea eliberatoare a Evangheliei ne poate scăpa de duplicitate. De aceea, nu te lăsa gâtuit de legalism!

  

 

Ipocrizia, un viciu privilegiat?
Etichetat pe:        

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *